„Dacă ai învățat cum să trăiești fără a servi un stăpân, ai fi primul din istoria omenirii“. Poate la asta s-ar putea reduce mesajul ascuns în spatele emblematicului film The Master, producția care i-a readus omagieri genialului Paul Thomas Anderson, la puțin timp după succesul filmului There Will Be Blood (2007), în 2012. Mesajul cu trimitere politică, nihilistă în stil Michel Foucault este doar o alternativă de descifrare, alături de căutarea unui echilibru psihic, într-o siguranță familiară, ori de capturare a unor State Unite în perioada de dinainte de război, ori un joc psihlogic cu dubluri, o manipulare a publicului larg. În ciuda complexității și a incapacității de a face preziceri concrete legate de subtextul filmului, ba chiar datorită acestui fapt, The Master se dovedește a fi un proiect genial, structurat parcă pe spontaneitatea actorilor, cu relația celor doi protagoniști ca axă centrală. De aici și cele trei nominalizări la Oscar.
Joaquin Phoenix nu poate dezamăgi, în cazul acesta nefiind vorba de actorie, ci de o esență a gesticului, de o atmosferă machiavelică inertă în figura sa, gata să izbucnească haotic la nevoie. După ce a suferit iar o slăbire dramatică, cu scopul de a construi un caracter osos din toate punctele de vedere, cu un chip bine conturat, el construiește un conflict între ochii mari, angelici și bolnăviciunea provocată de alcool. Astfel ia viață Freddie Quell, un soldat marin dat afară din armată din cauza pshiozei de care suferă, alături de obsesii sexuale și de alcoolism, își urmărește inevitabil destinul, ca pe o lumină de far, ori, în cazul acesta, îndreptându-se către vaporul răspânditor de muzică și strălucire, ancorat accidental lângă drumul său.
Pe cât este de precipitat și agresiv Quell, pe atât este de docil, blând, dar cu forță interioară și pregătit a și-o dovedi la nevoie unicul Philip Seymour Hoffman în rolul lui Lancaster Dodd. Cel din urmă, purtătorul pseudonimului de „maestru“, titlu ușor acceptat de ceilalți, râvnește a revoluționa legătura dintre religie și medicină; astfel întreaga cunoaștere a umanității. Apelând la metode asemănătoare hipnozei psihoanalitice, cu dorința de a readuce trecutul la suprafață, acesta cauzând întregile traume prezente, Dodd merge mai departe, implicând spiritismul, aducând aminte de culturi obscure, chiar de scientologia curentă, cel mai probabil intenționat. Și chiar este vorba despre un cult, încercarea de a găsi noi aderenți prin împărțirea pliantelor nelipsind, cu mesaj convingător însă. Dodd dorește mai mult decât reprovocarea amintirilor ascunse în subconștient, bazându-se pe o legătură primordială, cosmică, asemenea reîncarnării, unde sufletul circulă la neinfinit, din trup în trup, influențându-l pe cel din urmă cu experiențele vieții anterioare. În ciuda scopului umanitar, de a oferi pace, considerându-și practica mai eficientă decât știința medicală, exercițiile pe care le propune duc lipsa seriozității, amintind mai mult de tehnici de actorie. Cu acest prilej, relația pacient-terapeut dintre Dodd și Quell dobândește profunzime, având teren de manifestare din belșug, cei doi actori, încărcați cu trăsăturile personajelor creând scenarii infinite. Dispus de a-și sacrifica propria viață, Quell duce obsesia sa pentru maestru la extremă, obținând astfel, poate, și un echilibru, găsind un țel și lucrând la auto-depășire. În ciuda urmăritorilor care îl admiră și a stabilității pe care o răspândește, liderul de cult nu este nici el cruțat de demoni, afinitatea pentru alcool fiind domolită prin lichidele pe care Quell le combină cu expertiză, ca recompensă pentru „tratament“. De asemenea, filosofia pe care o propagă pare a se contrazice de la un volum tipărit la altul, el schimbându-și dubios înclinațiile, iar aderenții fiind obligați a urmări, fără a chestiona.
Este dificil a spune dacă pshiologia/religia/terapia oferită de Dodd aduce mai mult decât consolare bătrânilor fanatici, ori dacă îi poate oferi un viitor dezechilibratului Freddie, cum de altfel sunt predominant construcțiile din domeniul realului. De necontestat este însă efectul enorm pe care The Master îl are asupra vizionatorilor, încă de la premiera la Festivalul de Film din Veneția, dovedind pentru încă odată geniul lui Anderson, naturalețea lui Phoenix și pierderea enormă pe care o reprezintă dispariția prematură a talentatului Hoffman.
Articol apărut în blogdefilm.ro.
R: Paul Thomas Anderson , USA, 2012, 138 minute
Distribuție: Philip Seymour Hoffman, Joaquin Phoenix, Amy Adams