Tue. Feb 25th, 2020

Rescrierea istoriei și obținerea veridicității prin apelarea la formulările tipice

Un nume ca stâlp de referință în industria cinematografică, aflat la al nouălea film, declarat și penultimul din lunga sa carieră înfloritoare, Quentin Tarantino aduce în același cadru o producție prevestitoare de succes, neuitând însă de actori precum Michael Madsen, care a contribuit la formarea semnăturii sale. Cu premiera în România pe data de 16 august 2019, Once Upon a Time in Hollywood poate fi încă vizionat în cinematografele Cinema City din țară, bucurându-se un public pe măsura bugetului alocat.

Aparent urmărind moartea violentă și absurdă a actriței însărcinate Sharon Tate, interpretată de copia ei fidelă din modernitate, Margot Robbie, precum și modul în care aceasta a ajuns în vizorul grupării de hipioți cunoscută drept familia Manson, Tarantino nu poate evita să profite de autoritatea oferită scriitorilor de ficțiune. Printr-o lentă evoluție a narațiunii/lor (un amalgam de povești individuale interpelându-se), criticată drept greu de digerat, dar simbolică pentru regizor, filmul se întinde pe o durată de 161 de minute, amplasând desfășurarea în Los Angeles-ul anului 1969. În prim-plan este adus duoul format din actorul de filme western Rick Dalton (Leonardo Dicaprio) și a sa dublură Cliff Booth (Brad Pitt). Suferind de arhicunoscuta frică de uitare, omniprezentă la Hollywood, Dalton apelează la abuz de substanțe, stagnarea sa și incapacitatea de a fi considerat un actor complet fiind observată printr-o lupă ironică, marca comicului lui Tarantino. Ascensiunea lui Sharon Tate este prezentată de mai la distanță, cu toate acestea, parcă mai subiectiv, bucuria ei de a se observa pe posterele de la cinematograf armonizând furia vecinului de stradă. Corelația majoră dintre cei doi pare a fi dorința lui Rick Dalton de a intra în contact cu noul cuplu mutat lângă a sa locuință, Polanski fiind un nume demn de remarcat.

Peisajul ca furat din anii 60, cu prezentarea secvențelor originale din filmele vechilor simboluri, pare a se axa pe valurile din viața actorului de westernuri, este ușor de pierdut din vedere importanța dublurii sale, care se dovedește a fi decisivă pentru soarta generală. Prietenia strânsă dintre aceștia doi, precum și relația dintre Cliff și a sa cățea, dovedește una dintre, din punctul meu de vedere, cea mai complexă figură creată de regizor, controlul și înțelepciunea inegalabil redată de Brad Pitt mascând puterea fizică și brutalitatea de care este în stare.

Cu o violență ușor mai redusă (repet, ușor), ceea ce, direct spus, poate fi un argument la reproșurile aduse „lipsei de acțiune“ și cu un sens, într-adevăr, mai greu de descoperit, filmul poate fi tratat, fie ca un omagiu adus idolului feminin prea tânăr stins, precum și industriei încă în ascensiune, fie, versiune spre care personal înclin mai mult, ca o satiră la accentul pus pe fuga de putere și nemurire, totul fiind, în final, lipsit de sens și lent, eroii apărând din unghiurile întunecate și neluate în considerare. Pentru a se putea decide sigur; mai mult, pentru a veni cu propria interpretare, trebuie vizionată demna producție, cu speranța că această scurtă analiză nu a spulberat misterul necunoscutului prea mult.

Articol apărut și în ediția print a săptămânalului BanatulAzi, 12 septembrie 2019.

Regie: Quentin Tarantino

Scenariu: Quentin Tarantino

Actori: Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Margot Robbie